Unul din trei clienţi ai BCR a luat anul trecut un credit ipotecar în lei
BCR, cea mai mare bancă de pe piaţă, a înregistrat, pe parcursul anului 2013, o creştere de peste patru ori a soldului creditelor ipotecare acordate în lei, potrivit unui comunicat transmis de către companie.
“BCR a înregistrat o creştere semnificativă a numărului solicitărilor clienţilor pentru creditele în lei destinate investiţiilor imobiliare. Unul dintre trei clienţi ia un credit în lei de la BCR pentru cumpărarea unei locuinţe”, se arată în comunicat.
BCR a redus costul creditelor acordate în cadrul Programului Prima Casă, prin reducerea marjei de dobândă pentru clienţii care îşi încasează sau care vor încasa salariul în cont la BCR la 2%, dobânda efectivă ajungând la 5,68%.
Cel mai mare creditor al României a decis în octombrie 2012 să-şi schime radical strategia de vânzare a creditelor ipotecare, mizând pe finanţările în lei. Doar clienţii care realizează venituri în euro pot accesa împrumuturi în valută.
mai mult pe www.zf.ro