MKB Bank anunta finalizarea vanzarii Nextebank fondului de investitii EEAF al lui Horia Manda
Banca maghiara MKB Bank, controlata de grupul german BayernLB, a anuntat finalizarea operatiunii de vanzare a subsidiarei din Romania, MKB Romextera (Nextebank) fondului de investitii EEAF administrat de Axxess Capital, condus de Horia Manda (foto), care activeaza pe piata financiara din Romania si cu IFN-ul Patria Credit, controlat de fondurile Romanian-American Enterprise Fund (RAEF) si Balkan Accession Fund (BAF).
MKB Bank a anuntat, la inceputul acestui an, ca a semnat acordul de vanzare a Nextebank la 31 decembrie 2013, acesta urmand a fi aprobat si de BNR.
Valoarea tranzactiei nu a fost dezvaluita.
Este a doua incercare a maghiarilor si germanilor de a scapa de subsidiara romaneasca pe pierderi, dupa ce in aprilie anul trecut banca a anuntat oficial, printr-un comunicat de presa, vanzarea catre fondul de investitii PineBridge Investments, controlat de un miliardar din Hong Kong.
Desi in comunicatul care anunta tranzactia se mentiona ca aceasta a primit acordul bancii centrale si a Consiliului Concurentei, aceasta nu a mai fost aprobata pana la urma de BNR, iar banca centrala nu a facut niciun fel de comentarii pe acest subiect.
articol preluat din www.bancherul.ro