Meniu
0743 932 472
sau
Contacteaza-ne online

Bituleanu, Libra Bank: În perioada următoare vom asista la o creştere a creditării, probabil sub 5%

Publicat pe: 5/4/2014 3:03:00 PM de catre Dragos Popa
Creditarea va creşte în perioada următoare, însă va fi o creştere moderată, probabil sub 5%, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, Emil Bituleanu, preşedintele Libra Internet Bank. Oficialul Libra Internet Bank susţine că în 2014 creditele neperformante se vor menţine în aceleaşi limite din punct de vedere al volumului. De asemenea, Emil Bituleanu consideră că nivelul la care se situează acum dobânda la creditele pentru companii este cel corect pentru 'peisajul' bancar actual şi că nu se aşteaptă la fluctuaţii în acest sector. Cum vedeţi evolutia creditarii în perioada următoare (ca volum şi valută în care se va acorda)? Emil Bituleanu: Estimăm că în perioada următoare vom asista la o crestere a creditarii, însă va fi una moderată, probabil sub 5%. În ceea ce priveşte Libra Internet Bank, ne aşteptăm la al patrulea an consecutiv de creştere peste nivelul pieţei, deoarece atât organizarea internă, cât şi strategia de dezvoltare ne vor permite acest lucru în condiţii de siguranţă. Cum credeţi că vor evolua creditele neperformante în 2014 (la nivel de piaţă)? Emil Bituleanu: Cred că, în 2014, creditele neperformante se vor menţine în aceleaşi limite din punct de vedere al volumului, în condiţiile în care noile intrări vor fi echilibrate de recuperări. Ca procentaj, creşterea creditării va duce la o creştere a bazei de raportare, aşadar vom vedea o scădere a ponderii creditelor neperformante din baza totală a creditelor. În ansamblu, previziunile pieţei şi în special ale Libra Internet Bank în acest sector sunt optimiste. articol preluat din economica.net  

Noi iti gasim solutie de creditare!

Servicii financiare 100% gratuite

Eusor Consulting ne-a ajutat pe mine si pe sotul meu sa obtinem un imprumut pentru casa noastră. Am avut multe discutii despre acest subiect, dar ei au reusit sa ne arate cea mai buna oferta in acel moment. De aceea ii apreciem foarte mult si suntem increzatori ca vor ajuta si alte persoane.

Raluca A. (European Trademarks and Designs Attorney)

» Vezi mai multe pareri